Grup de pacienți – Cancere Rare

Luna Noiembrie 2015
Grup de pacienți – Cancere Rare - Instruire în managementul bolii, în cadrul proiectului ExpertRARE finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român
 
Prin proiectul ExpertRARE, finanțat prin programul de Cooperare Elvețiano – Român, la Centrul Pilot de Referință pentru Boli Rare organizăm, în fiecare lună,  activități de instruire în managementul bolii și activități de terapii pentru grupuri de pacienți. În luna noiembrie, anul acesta, în perioada 02 - 06 noiembrie grupul care a beneficiat de aceste activități a fost format din persoane afectate de Cancere rare și însoțitori ai acestora.
Pe parcursul șederii lor aceștea au beneficiat de kinetoterapie, ergoterapie, terapie ocupațională, consultații medicale, consiliere psihologică, socială și medicală, instruiri pe anumite teme psihopedagogice dar și de o sesiune de întâlniri de discuții cu medici specialiști.
In primele doua zile, beneficiarii din aceasta luna au participat la Seminarul “Noul Pacient cu Cancer”, în cadrul căruia au fost prezentate poveştile unor pacienţi care au reuşit să învingă această maladie. Evenimentul, s-a desfasurat pe parcursul a două zile, 2 şi 3 noiembrie, si a fost adresat pacienţilor cu cancer, celor recent diagnosticaţi, familiilor şi prietenilor acestora, precum şi celor care doresc să prevină această boală. Doi pacienţi si-au expus poveştile, unul a reuşit să învingă cancerul de sân, iar celălalt – leucemia mieloidă cronică.
Seminarul a fost susţinut de Cosmina Grigore, fost pacient cu cancer şi iniţiatoarea proiectului “Lasă cancerul să te vindece”. Ea a declarant in cadrul seminarului ca acest proiect “este menit să-i încurajeze pe bolnavii de cancer să lupte împotriva bolii cu toate mijloacele pe care le au la îndemână, nu doar cu cele convenţionale.” Prin organizarea seminarului s-a dorit informarea pacientilor cu cancer despre terapiile alternative, contribuind astfel la păstrarea încrederii şi speranţei pacienţilor şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii”, a precizat Cosmina Grigore. Aceasta consideră că Noul Pacient cu Cancer poate fi definit astfel: este conştient de faptul că a participat activ la îmbolnăvirea lui, devine responsabil pentru vindecarea sa, face managementul diagnosticului, apelează la intuiţie şi la puterea de vindecare a corpului, începe şi parcurge vindecarea emoţională, diminuează stresul, iartă, acceptă, iubeşte, devine recunoscător pentru tot ce înseamnă el şi viaţa lui, renunţă la alimentele care favorizează inflamaţia şi hrănesc celulele maligne, detoxifierea devine armă secretă, are o alimentaţie bazată pe fructe şi legume crude, seminţe şi cereale integrale, se interesează de tratamente alternative şi aplică pe cele pe care le simte în acord cu corpul său, reglează digestia, ia suplimente, dacă este cazul.
Pe parcursul sederii lor la Centru, beneficiarii au participat la diferite discutii unde au primit fiecare  individual  răspunsuri la întrebarile lor,  atât din punct de vedere medical dar și din punct de vedere al modului în care trebuie să se abordeze aceste probleme în familie,.
La plecarea grupului beneficiarii ne-au mărturisit că pleacă cu un bagaj mult mai mare de cunoștințe în ceea ce privește boala lor, fiind foarte multumiți de răspunsurile primite de la toți specialiștii din cadrul Centrului NoRo.