Suntem cu toții diferiți…

2 aprilie 2013

Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului a fost stabilită pentru 2 aprilie de Organizaţia Naţiunilor Unite în urmă cu cinci ani. Asociația Prader Willi din România și Centrul Noro marchează această zi în contextul săptămânii “Școala altfel” prin întâlniri de conștientizare și informare cu elevii, vizite la centrul NoRo și interacțiunea copiilor cu beneficiarii centrului. În acest fel, generațiile viitoare vor fi mult mai pregătite să-i înțeleagă pe cei din jur. Sloganul nostru ”Trăim împreună, învățăm împreună” dobândește astfel noi valențe.
Autismul este o tulburare neurologică complexă, caracterizată prin interacțiune socială foarte redusă, probleme de comunicare și deficiențe la nivelul comportamentului repetitiv, stereotip.
Toţi suntem diferiţi, chiar dacă de multe ori semănăm foarte mult unii cu alții. Fiecare om este unic și are propriul sistem de valori și de înțelegere a ceea ce-l înconjoară. Deși vedem aceleași lucruri, acestea ne influențează în mod diferit, motiv pentru care și reacțiile noastre la stimuli sunt extrem de diferite…Învațăm în timp să comunicăm unii cu alții, să ne înțelegem reciproc nevoile. Spunem despre copiii cu autism că sunt speciali, diferiți dar, sunt convinsă că și pentru ei, noi suntem la fel de diferiți și speciali.
Autismul afectează un copil dintr-o mie. În felul acesta, autismul nu este o boală rară. O serie de boli rare prezintă tulburări din spectrul autist, iar ultimele cercetări au determinat cauze genetice în autism, necesitatea unei abordări complexe, interdisciplinare și individualizate. Din acest motiv, Centrul NoRo are în componența de zi un număr de 45 de copii, majoritatea având prezente aceste tulburări.
Incidența bolilor din același spectru cu autismul, cum sunt sindromul Asperger și o serie cuprinzătoare de tulburări de dezvoltare ( Pervasive Developmental Disorder-PDD) este de un copil afectat la fiecare 150 de nașteri. Băieții sunt de trei ori mai expuși acestor afecțiuni decât fetele.
Trei grupuri de oameni de știință americani au fost printre primii care au reușit să identifice, independent unul de altul, o legătură între mutațiile în anumite gene și probabilitatea de apariție a dereglărilor autiste la copii, anunță The New York Times. Toate cele trei grupuri și-au focusat atenția pe un grup de mutații genetice rare, numite "de novo".
 
Oamenii de știință sunt de acord că elaborarea unor modalități de prevenire a acestor evenimente va fi de lungă durată, studiul naturii genetice a autismului fiind deabia la început. Până atunci, încercăm să ne menținem speranța și încrederea printr-o abordare terapeutică personalizată, intervenție timpurie și o mai bună integrare în comunitate. Vă mulțumim tuturor celor care sunteți alături de noi!

                                                                                                                           Dorica Dan, președinte APWR 

 

Data: 
Tuesday, April 2, 2013