28 aprilie 2014
Asociația Prader Willi din România, a organizat la Cluj-Napoca, în data de 28 aprilie 2014, un simpozion, adresat în mod special medicilor de familie.
După cum a spus și Dorica Dan, în deschiderea simpozionului, scopul întâlnirii este de a stabili o colaborare împreună cu alți specialiști din domeniul medical și de a găsi împreună, soluții pentru facilitarea accesului spre un diagnostic corect și pentru reintegrarea socială a pacienților cu boli rare.
În cadrul conferinței, au luat cuvântul specialiști, printre care d-na Maria Aluaș, șef Lucrări, UMF Bioetică, care a vorbit despre evoluția relației medic-pacient, despre drepturile și obligațiile fiecăruia, apariția drepturilor pacientului dar și despre importanța informării pacientului. În continuare, d-nul doctor Sorin Andreica, asistent UMF Cluj – Napoca, la secția Neonatologie, a prezentat importanța diagnosticului precoce în bolile rare, ce se face în screening-ul neonatal și care sunt bolile la care se face screening gratuit în România. La sfârșitul prezentării sale, a subliniat importanța promovării screening-ului neonatal, a testării pentru mai multe boli dar și necesitatea colaborării între medici, centre și asociațiile de pacienți. D-na doctor Mureșan Mariana, de la Clinica de Pediatrie III, a vorbit despre monitorizarea cazurilor cu fenilcetonurie, eliberarea produselor dietetice, și despre importanța dietei în cazul fenilcetonuriei. Despre diabet, nutriție și boli metabolice a vorbit d-na doctor Silvia Iancu, medic de familie.
În încheierea simpozionului, d-na doctor Gabriela Bărbos, a prezentat scopul HelpLine NoRo și rolul acestuia pentru pacienții cu boli rare din România, dar și modul în care acesta poate fi accesat de pacienți. HelpLine NoRo este un serviciu care dorește sa răspundă nevoilor pacienților, asigurând accesul la informații și acordând suport solicitantului. Facilitarea accesului la informații se efectuează prin formarea unei reţele de suport între pacienți și specialiști.