Alerte Medicale

centrale, care poate să apară. Poate fi necesară urmărirea nocturnă după anestezie.
Cum a mai fost menţionat, majoritatea problemelor sunt date de obezitate, de apneea centrală şi obstructivă, dar şi de musculatura slabă, de aspiraţia cronică - toate acestea pot avea rol în problemele respiratorii apărute postoperator.
 
Sumar
Bolnavii cu SPW pot beneficia în siguranţă de anestezie. Riscurile sunt legate de starea lor generală dinainte de intervenţie. Majoritatea complicaţiilor nu apar în timpul anesteziei, care este atent monitorizată, dar pot apare la sedarea slab monitorizată. Numai un medic familiarizat cu pacientul şi cu problemele lui specifice poate lua decizii corecte.
 

Probleme respiratorii

în sindromul Prader-Willi
James Loker,MD.Pediatric Cardiologist , PWSA (USA) Clinical Advisory Board Member
 
Numeroase articole recente arată că persoanele cu SPW prezintă un risc pentru problemele respiratorii, în principal problema hipoventilaţiei şi a apneei centrale, precum şi a apneei obstructive, care au fost recent investigate în sindromul Prader-Willi.
 
Hipoventilaţia centrală este o tulburare a ratei sau intensităţii respiraţiei în timpul somnului. Aceasta cauzează problem e ca somnolenţa din timpul zilei, care, dacă este severă poate duce la hipotensiune în plămâni. Persoanele cu SPW pot prezenta un risc crescut datorită tonusului muscular scăzut, al volumului mic al muşchilor, a obezităţii excesive şi a posibilului control nervos scăzut al respiraţiei. Anumite studii au demonstrat că bolnavii cu SPW au intensitatea şi frecvenţa scăzută a respiraţiei.
 
Apneea centrală constă în absenţa completă a respiraţiei, care survine în timpul somnului. Numeroase studii arată că persoanele cu SPW au un răspuns alterat la substanţele chimice, care în mod normal stimulează respiraţia. Au fost investigaţi receptorii din corp şi creier, care sunt implicaţi în respiraţie. Semnificaţia clinică a apneei centrale este încă slab investigată.
 
Este bine cunoscut faptul că apneea obstructivă din somn apare în sindromul Prader-Willi, precum şi în alte afecţiuni caracterizate prin tonus muscular scăzut, ca de ex. sindromul Down. Este prezentă şi la 2% din populaţia normală de copii. Aceasta constă în faptul că bolnavul încearcă să respire în timpul somnului, dar aerul nu intră în plămâni. Obstucţia căilor respiratorii poate să apară la orice nivel, de la nas, până la căile respiratorii mici din plămâni. Aceşti bolnavi prezintă de obicei respiraţie zgomotoasă, sforăit, asociate cu perioade de linişte, fără mişcări respiratorii. Apneea obstructivă netratată poate duce la complicaţii grave, inclusiv la moarte.
 
Alte probleme care pot cauza dificultăţi respiratorii la tineri , sunt refluxul cronic gastro-esofagian şi aspiraţia. Cu toate că lipsa vărsăturilor este caracteristică în SPW, prezenţa refluxului trebuie investigată la copiii cu probleme respiratorii cronice. Persoanele cu apnee obstructivă prezintă de asemenea un risc crescut pentru reflux.
 
Recent, Academia Americană de Pediatrie